Daniel NIȚU

Daniel NIȚU, Avocat, Baroul Cluj

Daniel NIȚU

Avocat definitiv, Baroul CLUJ
13 ani experiență


0744 607 784
daniel.nitu@nitu-law.ro

ADRESĂ SEDIU

Piata Cipariu nr. 9, ap. 8, Cluj-Napoca

DESPRE AVOCAT

Daniel Niţu este unul dintre cei mai reputaţi specialişti de drept penal din România, cariera sa îmbinând componenta academică cu activitatea de practician al dreptului, specializat în materia dreptului penal.

Este Directorul Departamentului de Drept Public din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi una dintre prezenţele constante la conferinţele de specialitate în materia dreptului penal.

Face parte din proiecte de formare continuă a magistraţilor în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, este lector asociat în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor – Centrul Teritorial Cluj şi punct de contact pentru România în cadrul European Criminal Law Academic Network.

Ca avocat, Daniel are drept de practică în faţa tuturor instanţelor, indiferent de grad, gestionând dosare de mare complexitate cu precădere având ca obiect infracţiuni economice, de corupţie şi privind traficul de droguri.

Daniel vorbeşte limbile engleză şi germană.

EDUCAȚIE

  • A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca în anul 2004, iar programul de master în drept penal în anul următor. Este doctor în drept penal din anul 2012, cu teza „Imunitatea şefului de stat în dreptul penal”.
  • A fost bursier al New Europe College, sub coordonarea prof. univ. dr. Andrei Pleşu şi a efectuat mai multe stagii de cercetare, documentare şi specializare în materia dreptului penal european şi internaţional la Institutul Max Planck din Freiburg, Germania, respectiv la Institutul Internaţional din Siracusa, Italia.

EXPERIENȚĂ PROFESIONALĂ

  • Din 2005 îşi desfăşoară activitatea didactică în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş- Bolyai: actualmente este conferenţiar universitar, titular al cursurilor „Drept penal. Partea generală” (nivel licenţă) şi „Drept penal european”. De asemenea, predă materiile „Drept internaţional penal” (an IV, nivel licenţă), respectiv „Instituţii fundamentale de drept penal şi drept procesual penal” (master, Psihologie judiciară, în cadrul Facultăţii de Psihologie).
  • A participat în cadrul mai multor proiecte europene de anvergură privind suprapopularea carcerală şi măsura confiscării. Actualmente, este implicat în alte proiecte privind confiscarea extinsă, Parchetul European şi transpunerea în dreptul intern a Directivelor UE privind drepturile procedurale ale suspectului şi inculpatului. Este punct de contact pentru România al ECLAN (European Criminal Law Academic Network)
  • Este membru al colegiului de redacție al revistei Caiete de Drept Penal și Curierul Judiciar şi referent ştiinţific al Analelor Universităţii din Bucureşti – Seria Drept. Este membru al echipelor de recenzori ai revistelor New Journal of European Criminal Law şi Criminal Law Forum.
  • Începând cu anul 2016, face parte din proiecte de formare continuă a magistraţilor în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, iar din anul 2020 este lector asociat în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor – Centrul Teritorial Cluj.
  • Din anul 2014, a fost membru al comisiilor de concurs numite de Consiliul Superior al Magistraturii pentru promovarea ca judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, respectiv admiterea la Instititul Național al Magistraturii și în magistratură.
  • A fost membru al comisiei din cadrul Ministerului Justiției care a elaborat proiectul Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicarea a Noului Cod penal.
  • Până în anul 2019, a activat în cadrul uneia dintre cele mai mari societăţi de avocatură din România, gestionând dosare în special din domeniul white collar crime (evaziune fiscală, infracţiuni de corupţie etc.), malpraxisului medical şi a cooperării judiciare internaţionale în materie penală.
  • În cadrul propriului cabinet, Daniel se concentrează pe activitatea de consultanţă (instituţii financiar-bancare, multinaţionale din domeniul IT, societăţi implicate în energia de biomasă etc.), respectiv asistenţă juridică în special în faţa instanţelor. Colaborarea cu unii colegi avocaţi la a căror formare profesională a contribuit îi permite să asigure însă şi asistenţa juridică şi reprezentarea clienţilor în faţa organelor de urmărire penală, coordonând echipe de avocaţi.
  • La ora actuală, Daniel susţine interesele clienţilor în numeroase dosare, aflate inclusiv pe rolul Curţii Constituţionale şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

DOMENII DE PRACTICĂ

AFILIERI

ARTICOLE JURIDICE

SCRIE UN MESAJ

Către: daniel.nitu@nitu-law.ro

Introdu codul de siguranță  Refresh