SANDRA-IOANA TOMA

SANDRA-IOANA TOMA, Avocat, Baroul București

SANDRA-IOANA TOMA

Avocat definitiv, Baroul BUCUREȘTI
18 ani experiență


0722 228 348
sandra@tomalaw.ro
www.tomalaw.ro

ADRESĂ SEDIU

Str. Mihai Crăciun nr. 16, Sector 1, București

DESPRE AVOCAT

Sandra-Ioana Toma (Anca) a participat la asistarea și reprezentarea clienților români și străini în diverse litigii civile şi comerciale, în special în materie de contracte, achiziții publice, insolvență și faliment, dreptul muncii, dreptul familiei, precum și în litigii de contencios administrativ.

Sandra a participat în numeroase proiecte de consultanță privind probleme de drept contractual, succesoral, imobiliar, asistând clienții atât la negocierea și încheierea contractelor civile, cât și la încetarea amiabilă a raporturilor juridice dintre părți.

Sandra este, de asemenea, recunoscută ca specialist în achiziţii publice, fiind implicată atât în procedurile de atribuire complexe a contractelor de achiziţii publice, precum şi în litigii având ca obiect executarea contractelor de achiziţii publice sau a celor finanţate din fondurile europene.

EDUCAȚIE

  • 1999-2003 - Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, București
  • 2003-2007 - Universitatea din București, Facultatea de Drept
  • 2003-2006 - Universite Paris I Pantheon-Sorbonne - BA, Law
  • 2006-2007 - Universite Paris I Pantheon-Sorbonne - LLM, EU & International Business Law
  • 2011-2012 - Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de Drept - Master, Dreptul Afacerilor

EXPERIENȚĂ PROFESIONALĂ

  • August 2007 - septembrie 2008 - avocat stagiar în cadrul PriceWaterhouseCoopers (David & Baias)
  • Septembrie 2008 - martie 2017 - avocat colaborator senior în cadrul Țuca Zbârcea & Asociații
  • Martie 2017 - iulie 2022 - avocat colaborator senior în cadrul Schoenherr și Asociații
  • Iulie 2022 - prezent - avocat titular în cadrul Cabinet de Avocat Toma Sandra-Ioana

DOMENII DE PRACTICĂ

AFILIERI

ARTICOLE JURIDICE

SCRIE UN MESAJ

Către: sandra@tomalaw.ro

Introdu codul de siguranță  Refresh