Dreptul la libera exprimare este un drept fundamental, nu și absolut!

Fără domeniu

Se întâmplă, nu de puține ori, ca publicații online sau tipărite să disemineze informații delicate din viața persoanelor fizice sub motivarea că publicul larg este îndreptățit să cunoască aspectele învederate.

În principiu, presa are rolul de „câine de pază al societății”, dar există și situații când se publică aspecte private din viața unei persoane, cu încălcarea limitelor dreptului la libera exprimare.

Cadrul legislativ relevant este reprezentat de  dispozițiile art.30 din Constituția României, unde libertatea de exprimare este prevăzută ca un drept fundamental, dispozițiile art.70 ale Codului Civil și dispozițiile art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. 

Din studierea textelor de lege menționate se observă cel puțin două aspecte principale: (1) dreptul la libera exprimare presupune libertatea de opinie, libertatea de a primi sau de a comunica informații, idei, gânduri etc. și (2) acest drept, deși fundamental, nu este unul absolut, adică comportă anumite limitări.

Cu privile la limitele dreptului la libera exprimare, menționăm că acestea trebuie să îndeplinească concomitent următoarele condiții: (1) să fie prevăzute de lege; (2) să urmărească atingerea unui scop legitim; (3) să fie necesare pentru atingerea scopului legitim; (4) să fie proporționale în raport de finalitatea urmărită.

Spre exemplu, o limitare a dreptului la libera exprimare este reprezentată de încălcarea dreptului celuilalt la demnitate, propria imagine sau de încălcarea dreptului la viața privată și de familie.

Așa cum aminteam și mai sus, presa are principala datorie de a informa publicul, societatea în general, însă este nevoie de diligență sporită cu privire la ipoteza în care dreptul la libera exprimare întâlnește dreptul la viață privată  al unei persoane.

Aici, distingem în principal două ipoteze, anume dacă persoana vizată este una privată sau dacă este o persoană publică. Prin persoană publică, înțelem că aceasta  prin virtutea funcției deținute sau a rolului avut în societate, desfășoară activitate de interes public.

Grosso modo, interesul public poate fi definit ca tot conținutul ce este nevoie a fi adus la cunoștința oamenilor de rând și care îi impactează în mod direct. Există și o situație distinctă aici, anume aceea a unei persoane care deși în principiu este una privată, un antreprenor, de pildă, aceasta participă la o dezbatere publică, pe teme de interes general. În acest caz, toate informațiile care sunt în legătură cu respectiva dezbatere pot fi aduse la cunoștința publicului larg, fără a fi considerată, din punctul nostru de vedere, o ingerință nejustificată în viața sa privată.

În plan teoretic cam așa sunt reglementate aspectele, însă în practică întâlnim cazuri în care publicații online sau tipărite încalcă limitele dreptului la libera exprimare și diseminează informații private, pe care publicul larg nu are dreptul să le cunoască întrucât nu se justifică un interes în acest sens. La acestea adăugăm și faptul că, în virtutea dozei de exagerare permisă presei, sunt publicate articole într-o notă bombastică, cu scopul de a atrage cât mai mulți cititori. Presupunem că nu sunt străine frormulările de tipul „Scandal monstru!”, „Șoc, șoc, șoc”, „Nu o să-ți vină să crezi ce a făcut X-ulescu/X-uleasca...” , „ Dezastru în familia lui.....” etc.

În acest caz, cel prejudiciat prin publicarea unui atare conținut, se poate adresa instanței de judecată, cu o cerere formulată pe calea ordonanței președințiale -procedură care se derulează cu un grad mai ridicat de celeritate decât cea ordinară- prin care poate cere fie încetarea acțiunii prejudiciabile, adică retragerea articolului în discuție sau interzicerea publicării pe viitor a unor astfel de materiale. În plus, în procedură ordinară, se poate cere și constatarea caracterului ilicit al faptei, orice alte măsuri necesare pentru restabilirea dreptului atins prin respectiva publicare și repararea prejudiciului cauzat, fie el patrimonial sau nepatrimonial.

Punctăm aici un principiu fandamental al acestei teme de discuție: protecția de care se bucură drepturile inerente personalității umane precum viața, sănătatea, integritatea fizică sau psihică, demnitatea, intiminatea vieții private etc. este deopotrivă garantată atât în mediul offline cât și în mediul online.

Sigur că vorbim despre o zonă de tangență a două drepturi fundamentale, anume cel la libera exprimare și cel la ocrotirea și respectarea valorilor intrinseci vieții umane și atunci, instanța va analiza cererea și în virtutea respectării proporționalității dintre măsura dispusă precum îndepărtarea articolului sau a materialului în discuție și scopul urmărit, anume diminuarea efectelor dăunătoare asupra persoanei în cauză.

            Dintr-o perspectivă pragmatică, credem că instanțele trebuie să se pronunțe asupra unor întrebări simple: „Era în drept publicul larg să cunoască respectivul conținut?”, „A fost satisfăcut un interes public?”. Dacă răspunsurile sunt negative, atunci putem vorbi despre o exercitare a dreptului la libera exprimare cu încălcarea limitelor sale.

***

            Având în vedere fluxul de conținut publicat online, tipărit, video, audio, etc. pe care îl remarcăm zilnic, apreciem că este nevoie de un grad sporit de diligență în alegerea informațiilor diseminate și de educare constantă în a respecta dreptul fundamental la intimitate și viață privată.