Dreptul familiei
Despre înstrăinarea părintească – modificări recente ale Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului
1. Ce înseamnă înstrăinarea părintească?
Terminologia este una nouă însă practica e veche, din păcate…
Înainte de 10 mai 2024, în relațiile dintre părinții separați și copiii lor, acest tip de comportament era denumit “alienare parentală”.
Recentele modificări ale Legii 272/2004 definesc termenii după cum urmează:
înstrăinare părintească = formă a violenței psihologice prin care unul dintre părinți, rudele sau afinii copilului, în mod intenționat, urmărit sau asumat și apropriat, generează, acceptă sau folosește o situație în care copilul ajunge să manifeste reținere sau ostilitate, nejustificată sau disproporționată față de oricare dintre părinți;
părinte/persoană care înstrăinează = părintele/persoana care se face responsabil/responsabilă de existența unei situații de înstrăinare părintească;
părinte înstrăinat = părintele față de care copilul manifestă reținere sau ostilitate, nejustificată sau disproporționată;
2. Considerații practice
În urma separării părinților, copiii ajung să locuiască fie doar cu mama/ tata/bunicii sau o altă rudă/afin cu care a avut relații apropiate, similare celor de familie.
În practică, persoana cu care locuiește în mod statornic copilul ajunge să-l “programeze” pe acesta în a se raporta în termini ostili față de părintele cu care se vede mai rar (părintele nerezident, spunem noi).
Fenomenul înstrăinării părintești presupune o formă de abuz emoțional asupra copiilor.
În egală măsură, părinții/persoanele care înstrăinează cred că au o relație apropiată cu copilul, recompensându-l deseori, majoritatea susținând ca acel copil este foarte atașat de ei însă în realitate acesta este supus unui control sever din partea părintelui înstrăinător indus prin acțiuni subtile sau exprese.
De reținut că Legea 272/2004 prevede că Nicio persoană nu poate împiedica relațiile personale ale copilului cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
Sigur că deși intervine deteriorarea relațiilor dintre cei doi părinți, relațiile dintre aceștia și copil/copii nu trebuie să urmeze aceeași soartă, sens în care instanța de judecată, la cerere, stabilește un program de legături personale (program de vizită, cum mai este cunoscut).
3. Ce consecințe presupune fenomenul de înstrăinare părintească?
Cu titlu de noutate, Legea 272/2004 prevede că: Pentru restabilirea și menținerea relațiilor personale ale copilului, serviciul public de asistență socială și, după caz, direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului de la nivelul fiecărui sector al municipiului București au obligația de a dispune consiliere, acordată de specialiști din cadrul serviciilor publice de asistență socială sau al organismelor abilitate, atât copilului, cât și părinților săi, la solicitarea acestora sau din oficiu, iar când există suspiciune de înstrăinare părintească sau orice altă formă de violență asupra copilului și instanța de judecată a fost sesizată, au obligația să solicite acesteia efectuarea unei expertize.
Ne referim aici inclusiv la expertiza medico-legală psihiatrică a părinților și/sau a copilului, precum și la o serie de măsuri pentru îmbunătățirea relației personale dintre copil și părintele la care nu locuiește sau, după caz, instituirea unor masuri de protecție a copilului.
De remarcat și faptul că în situația în care instanța constată existența unei situații de înstrăinare părintească, la cererea părintelui sau a altei persoane interesate, aceasta obligă părintele care înstrăinează la plata unor penalități între 20% și 30% din venitul net lunar al părintelui alienator.
De asemenea, înstrăinarea părintească poate duce la pierderea exercitării autorității părintești (comun spus-custodie) asupra copilului.
În mod evident, instanţa judecătorească este singura autoritate competentă să se pronunţe cu privire la constatarea existenţei înstrăinării părinteşti.
4. Noutăți procedurale
- Instanţa de judecată poate constata existenţa unei situaţii de înstrăinare părintească la cererea unuia dintre părinţi, la cererea procurorului sau la cererea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, pe cale principală sau în orice litigiu pendinte;
- Înstrăinarea părintească creează prezumţia relativă că exercitarea autorităţii părinteşti de către părintele care înstrăinează, precum şi stabilirea locuinţei copilului la domiciliul acestui părinte nu sunt în interesul superior al copilului;
- În acest tip de cauze, instanţa de judecată procedează la ascultarea minorului doar cu participarea unui psiholog din cadrul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului care va redacta și depune la dosarul cauzei un raport de constatare; de reținut aici că psihologul poate fi recuzat, iar instanța, din oficiu sau la cerere, poate solicita lămurirea sau completarea raportului psihologic de constatare;
- Ascultarea minorilor în cadrul procedurii judiciare se va realiza în mod obligatoriu ulterior administrării probelor din dosar, ca ultimă etapă a cercetării judecătoreşt Opinia minorului are valoarea probatorie a unei prezumţii relative.
- În anumite cazuri, instanţa de judecată poate dispune efectuarea unui raport de expertiză medico-legală psihiatrică iar termenul maxim de finalizare și depunrere a raportului este de 45 de zile.