Fără domeniu

Obligații în sarcina persoanelor juridice de drept privat; Legea 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public[1].

Englizii îi spun whistleblower; românii , avertizor în interes public.

Conform dispozițiilor Legii 361/2022, avertizorul în interes public este persoana fizică ce efectuează o raportare sau divulgă public informații referitoare la încălcări ale legii, obținute în context profesional.

Context legislativ: La data de 22.12.2022 au intrat în vigoare dispozițiile Legii 361/2022. Tot la acel moment a fost abrogată Legea nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii[2].  Legislația nouă reprezintă o variantă îmbunătățită, mult mai detaliată a acestui subiect, care, de cele mai multe ori, trebuie tratat cu delicatețe. De unde Legea 571/2004 cuprindea doar 11 articole, Legea 361/2022 este mult ofertantă, desfășurându-se în vreo 38 de articole și trei anexe. Evident că era nevoie de o actualizare a dispozițiilor legale, având în vedere și obligația statului de a transpune Directiva (UE) 2019/1.937 a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecţia persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii.

Cu titlu de noutate, art.9 al Legii 361/2022 instituie în sarcina persoanelor juridice de drept privat care au cel puțin 50 de angajați următoarele obligații:

  • de a identifica sau institui canale interne de raportare;
  • de a stabili proceduri de raportare internă și
  • de a stabili proceduri pentru efectuarea de acțiuni subsecvente.

Persoanele juridice de drept privat care au cel puțin 50 de angajați trebuie să se conformeze acestor obligații începând cu data de 17.12.2023; neconformarea cu acestea atrage răspunderea contravențională, putând fi sancționate cu amendă de la 3.000 RON până la 30.000 RON, organul competent spre a constata și sancționa contravenția fiind Agenția Națională de Integritate printr-o structură special desemnată în acest sens.

Scurte lămuriri privind semnificația termenilor și expresiilor:

  • Prin raportare internă înțelegem comunicarea orală sau scrisă de informaţii referitoare la încălcări ale legii din cadrul unei autorităţi, instituţii publice, persoane juridice de drept public, precum şi din cadrul persoanelor juridice de drept privat;

  • Raportarea internă se realizează prin mijloacele puse la dispoziţie de autorităţile, instituţiile publice, persoanele juridice de drept public, precum şi de persoanele juridice de drept privat pentru efectuarea de raportări privind încălcări ale legii, acestea constituind canalele interne de raportare;

  • Prin acţiune subsecventă înțelegem orice acţiune întreprinsă de către destinatarul unei raportări interne sau de către autoritatea competentă în vederea soluţionării raportării şi, acolo unde este cazul, a remedierii încălcării raportate;

De ce este nevoie ca o persoană juridică de drept privat să aibă o procedură detaliată și accesibilă angajaților în ceea ce privește raportarea internă?

Un prim răspuns ar fi acela că în caz contrar riscă o amendă contravențională de până la 30.000 RON.

Un al doilea răspuns vizează protecția avertizorului în interes public împotriva represaliilor pe care le poate suferi în urma raportării unei încălcări sau potențiale încălcări a legii. Prin represalii înțelegem orice acţiune sau omisiune, directă sau indirectă, apărută într-un context profesional, care este determinată de raportarea internă sau externă ori de divulgarea publică şi care provoacă sau poate provoca prejudicii avertizorului în interes public. Cu titlu de noutate, Legea 361/2022 menționează că de protecție împotriva represalliilor beneficiază și facilitatorul, adică persoana fizică ce asistă avertizorul în interes public în procesul de raportare într-un context professional.

De menționat aici că atât informațiile obținute privind încălcarea legii cât și eventualele urmări negative trebuie să vizeze contextul profesional.

Cine poate fi avertizorul în interes public?

Legea 361/2022 precizează că pe lângă lucrătorii (angajații) din cadrul persoanei juridice de drept privat, avertizor în interes public mai poate fi și:

- acţionarii şi persoanele care fac parte din organul de administrare, de conducere sau de supraveghere;

- membrii neexecutivi ai consiliului de administraţie;

- voluntarii şi stagiarii remuneraţi sau neremuneraţi;

-orice persoană care lucrează sub supravegherea şi conducerea: (1) persoanei fizice sau juridice cu care s-a încheiat contractul; (2) subcontractanţilor sau (3) furnizorilor acesteia;

- persoane ale căror raporturi de muncă nu au început;

- persoane ale căror raporturi de muncă au încetat.

Cine poate primi raportarea și gestiona soluționarea acesteia?

În funcție de numărul de angajați, aceste atribuții pot fi exercitate de către (1) o persoană; (2) un compartiment specializat; (3) un terț desemnat.

Important este ca oricare dintre aceștia să acționeze cu imparțialitate, să fie independent în exercitarea acestor atribuții și să asigure confidențialitatea întregii proceduri.

Drept corolar, având în vedere diligența cu care trebuie gestionată o astfel de procedură, credem că pentru detalierea acesteia este nevoie de ajutor juridic specializat în vederea complinirii dispozițiilor legale și evitării unor sancțiuni patrimoniale.

[1] https://monitoruloficial.ro/Monitorul-Oficial--PI--1218--2022.html

[2] https://monitoruloficial.ro/Monitorul-Oficial--PI--1214--2004.html